Consultanţă la superlativ la Business Consulting Case Study Event


 

 

 

 

 

 

 

Marţi, 28 iunie, Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) a organizat Business Consulting Case Study Event, eveniment în cadrul căruia participanţii au fost alături de reprezentanţi ai companiilor de consultanţă de top din România şi au avut ocazia să lucreze sub îndrumarea celor mai buni profesionişti în domeniu. Câştigătorii au obţinut stagii de practică la PWC şi Colliers International.

Bucureşti, 30 iunie. Ziua de 28 iunie a stat sub semnul dezvoltării profesionale pentru participanţii la Business Consulting Case Study Event. Astfel, 35 de finalişti au avut ocazia să interacţioneze cu profesionişti din 6 companii de consultanţă de top din România.

Evenimentul a debutat printr-un mesaj adresat de Liga Studenţilor Români din Străinătate, mesaj ce a subliniat existenţa oportunităţilor de carieră în România şi importanţa întoarcerii acasă. Au luat apoi cuvântul rând pe rând Raluca Gâdiuţă şi Dragoş Atanasiu (PWC), Irina Mînzală (Accenture), Ilinca Păun (Colliers International) şi Stelian Olaru (Contrast Management Consulting) pentru a le prezenta participanţilor posibilităţile de a îşi construi o carieră în consultanţă în România.

În continuarea evenimentului, Stelian Olaru (Senior Consultant Contrast Management Consulting & Controller Institut) a susţinut un training despre consultanţă, oferind o imagine de ansamblu asupra a ceea ce înseamnă să fii consultant. Participanţii la eveniment au aflat astfel ce implică munca în domeniul consultanţei, dar şi sfaturi despre cum îşi pot construi o carieră în acest domeniu.

Participanţii au fost ulterior împărţiţi în şase echipe şi au devenit consultanţi pentru o zi. În rezolvarea studiului de caz, aceştia au realizat o analiză de business, au identificat problemele existente într-o companie imaginară şi au oferit recomandări pentru soluţionarea acestor probleme. Fiecare echipă a participat la o întâlnire cu clientul – juriul format din Raluca Gâdiuţă (PWC), Dragoş Atanasiu (PWC), Radu Cristian (Accenture), Mihai Popescu (Accenture), Ilinca Păun (Colliers International), Cătălina Ilie (Colliers International), Stelian Olaru (Contrast Management Consulting) şi Gabriel Tănase (KPMG).

Competiţia dintre echipe a fost strânsă, în cadrul prezentărilor participanţii dând dovadă de implicare şi seriozitate şi demonstrându-şi abilităţile ce îi recomandă drept viitori consultanţi în companii de top din România. Echipa câştigătoare a stagiilor de practică oferite de Colliers International a fost formată din Matei Ciobanu (Solvay Brussels School of Economics and Management), Giorgiana Ene (ASE Bucureşti), Cătălina Gaboră (ASE Bucureşti), Horaţiu Mitu (ASE Bucureşti), Mădălina Niculescu (ASE Bucureşti) şi Mihai Stroe (Universitatea Politehnică, Bucureşti).

Datorită aptitudinilor deosebite şi a calităţii prezentărilor, următorii participanţi au obţinut premiile speciale PWC: Iulia Lazea (University of Cologne), Monica Năstase (ASE Bucureşti), Elena Mega (London School of Economics and Political Science), Alexandra Stroe (University of Groningen), Serban Mogoş (Tillburg University), Mihaela Neagu (ASE Bucureşti) şi Alexandra Toader (BI Norwegian School of Business).

„Felicitări LSRS pentru organizarea acestui eveniment! A fost o ocazie extraordinară de networking şi am înţeles cu adevărat ce înseamnă să fii consultant! Într-adevăr există oportunităţi de carieră acasă!” a declarat unul dintre participanţi.

„Am fost plăcut surprinşi de calitatea participanţilor şi de modul în care au decurs lucrurile. Vom participa cu siguranţă şi anul viitor!” a declarat unul dintre reprezentanţii companiilor prezente la eveniment.

Având în vedere interesul crescut al studenţilor pentru carierele în domeniul consultanţei / managementului strategic, LSRS continuă seria evenimentelor de carieră. Astfel, joi 7 iulie (10:00 – 12:00) va avea loc la Bucharest Hubb un nou workshop în domeniu susţinut de reprezentanţii Horváth & Partners. Participarea la eveniment este gratuită şi se realizează în baza completării formularului disponibil online la https://spreadsheets.google.com/a/lsrs.ro/spreadsheet/viewform?formkey=dDlzdVg2ZnJRenpLNm5Pd2hGVWxkbWc6MA&theme=0AX42CRMsmRFbUy0yYzU1MzBkMS1jM2VkLTRjNWQtOTQ3MC1kMmU3Zjk5MmI1ZDQ&ifq

Business Consulting Case Study Event a fost un eveniment organizat cu sprijinul sponrorului principal PWC şi al sponsorilor Accenture, Contrast Management Consulting, Controller Institut, Colliers International, Horvath & Partners, Grosu şi Asociaţii, Omniasig Vienna Insurance Group. Partenerii logistici ai evenimentului au fost Bucharest Hubb, reţeaua magazinelor Diverta, Jidvei, Coca-Cola Hellenic, Caffe Tabiet şi Cofetaria Ana Decebal. Evenimentul s-a bucurat de susţinerea partenerilor media The Money Channel, România Liberă, The Investor, Ambition!, Business Woman, 7Seri, Zile şi Nopţi, Radio România Internaţional, Radio România Cultural, Radio România Actualităţi, Agenţia de presă RADOR, Cariere Online, Arena Biz, Business Edu, Hipo.ro, Studentie.ro, Glare Magazine, Stud Life, Eustud, Lumebuna.ro, Metropotam, StiriONG, studentul.info, businesslive.ro, e-scoala.ro, Romania in Contact, onlinestudent.ro, amelie.ro, academiclink,Best Resource şi centrul de presa.ro.

Susţinem şi ne susţin: EDMUNDO, Educativa, Best, Senatul Studenţesc, Advice, ASER,ELSA Bucuresti, Business Club, Young Professionals Club, Edu-Tim, ASUB, ASB şi ASLS.

Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS) este prima şi singura organizaţie care asigură un cadru de organizare reprezentativ al studenţilor şi absolvenţilor români din străinătate, promovând o puternică solidaritate între membrii săi, ca reprezentanţi de valoare ai României, precum şi o atitudine pozitivă faţă de perspectivele întoarcerii lor în ţară după terminarea studiilor. Scopul principal al LSRS este de a apăra şi promova drepturile şi interesele academice, profesionale, sociale şi culturale ale membrilor săi, precum şi de a facilita contribuţia lor la dezvoltarea României.

Persoane de contact:

Irina Nicoleta Scarlat

Vicepreşedinte Comunicare şi Informare

Irina.Scarlat@lsrs.ro

0720034031

 

Giorgiana Ene

Director Relaţia cu Presa

Giorgiana.ene@lsrs.ro

0721 118 899

Sorana Şerban

Vicepreşedinte Adjunct Comunicare şi Informare

Sorana.Serban@lsrs.ro

0752038218

 

 

 

 

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Finalistii BCCSE

Nr. Nume aplicant Universitatea
1 Badea Antonia Academia de Studii Economice Bucuresti
2 Botescu Alexandra Vienna University of Economics and Business, AUSTRIA
3 Chirita Cristina University of Sheffield (United Kingdom) – CITY College,
International Faculty of the University
4 Chiruta Marta “Politehnica” University of Bucharest, Faculty of Electrical Engineering and Telecommunication,
5 Chokr Robert Faculty of Management, Academy of Economic Studies
Bucharest (Romania)
6 Ciobanu Matei Solvay Brussels School of Economics and Management (Brussels, Belgium)
7 Cretu Bogdan BI Norwegian School of Management, Oslo, Norway
8 Dabija Dadiana BES Faculty, Coventry University, UK
9 Daraban Patricia ASE Bucureşti, România, Facultatea REI
10 Dobra Alexandra Cambridge University (Cambridge, United Kingdom)
Department of Politics and International Studies (POLIS)
11 Ene Giorgiana ASE Bucuresti, Finante- Banci
12 Filipescu Camelia ASE Bucuresti, Finante-Banci
13 Gabora Catalina ASE Bucuresti, Finante – Banci
14 Gaitan Andreea Academia de Studii Economice, Bucuresti-Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori
15 Ion Dana Faculty of Finance, Insurace,Banking and Stock Exchange, Academy of Economic  Studies, Bucharest
16 Ionita Irina Academy of Economic Studies, Faculty of International Business and Economics (in English), Bucharest
17 Lazea Iulia University of Cologne – Master in Business Administration
18 Mandanac Ionut BI Norwegian School of Management Oslo (Norvegia)
19 Mega Elena London School of Economics and Political Science (LSE)
20 Mitu Horatiu Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori
Academia de Studii Economice din Bucureşti
21 Mogos Serban Tilburg University-Netherlands
22 Moldoveanu Vlad Academy of Economic Studies, Bucharest
23 Muntele Oana Academy of Economic Studies (2009 – 2011), BUCURESTI
24 Nastase Monica Relatii Economice Internationale, ASE Bucuresti
25 Neagu Mihaela ASE Bucuresti, Finante – Banci / REI
26 Nicola Anca BI Norwegian Business School, Oslo,  Exchange Master Student
27 Niculescu Madalina ASE Bucuresti, Facultatea de Finante, Asigurari, Banci si Burse de Valori
28 Ortopan Olivian Alma Mater Studiorum, University of Bologna
29 Paraschivescu Adrian Academy of Economic Studies Bucharest, Faculty of International Business and Economics
30 Rusu Stefan BI Norwegian School of Management, Oslo, Norway
31 Stefanescu Alexandru University of Portsmouth: BA (Hons) Business Enterprise Development
32 Stefanica Dan University of Leon: Faculty of Economics, Faculty of Occupational Safety, Faculty of Law.Leon (Spain)
33 Stroe Alexandra University of Groningen (the Netherlands),
Faculty of Economics and Business/University of Uppsala (Sweden), Department of Business studies
34 Stroe Mihai Faculty of Electronics, Telecommunications and Information Technology
35 Teodorescu Vlad University of Warwick —Business School —BSc International Management
36 Toader Alexandra BI Norwegian School of Management Oslo
37 Uciu Cosmin University of Essex – BSc Marketing Management
38 Voicescu Mihaela Andreea Jacobs University Bremen, Bremen, Germany
39 Voinea Cristina Academy of Economic Studies, Bucharest Master in Business Administration
40 Zugravu Andreea HEC Paris,  France
Posted in Uncategorized | Leave a comment

Apply now to BCCSE

The League of Romanian Students Abroad (LSRS) brings the career opportunities closer to you! If you are interested in developing a career in consulting / strategic management apply now to Business Consulting Case Study Event, event that will take place Tuesday, the 18th of June, at Bucharest Hubb.

The League of Romanian Students Abroad supports young graduates in building their careers in Romania. As such, on the 28th of June, Business Consulting Case Study Event will underline the opportunities that exist on the Romanian market in the field of business consultancy and strategic management.

During the event, 30 participants will get the chance to interact with representatives of top consultancy companies in Romania, will be trained by the best and will solve a case study, thus getting the chance to win a paid summer internship program at one of the companies present at the event.

You can be one of the 30 participants at the event if you send us your CV at bccse@lsrs.ro. The deadline for sending us your application is Sunday, 19th of June.

Posted in Uncategorized | Leave a comment

Business Consulting Case Study Event

Business Consulting Case Study Event is a competition for the Romanian students and alumni worldwide, having outstanding academic results and wanting to build a long term career in business consultancy.By organizing this event, the League of Romanian Students Abroad wants to show the top students that there are plenty of working opportunities in performing companies in Romania.

During the event, the participants will become aware of the activities of top-performing consultancy companies in Romania, will receive high-quality training from the best consultants on the market and will get to understand what consultancy means by solving a case study and presenting its solutions in front of a jury. The best team will win summer internships and will have the possibility to be employed by top consultancy companies in Romania.

Posted in Uncategorized | 1 Comment